Elevii olimpici din Caransebeș, împreună cu profesorii care i-au pregătit, vor fi răsplătiți pentru performanțele remarcabile obținute la olimpiadele naționale școlare. În cadrul unei recente ședințe a Consiliului Local, a fost aprobat un fond de premiere în valoare de 38.900 de lei, aproape dublu față de cel alocat anul trecut. Inițiativa aparține primarului Felix Borcean și a fost susținută fără rezerve de către aleșii locali.
Sumele vor fi distribuite atât elevilor de la instituțiile de învățământ de prestigiu din Caransebeș, cât și cadrelor didactice care au contribuit la succesul acestora. Printre unitățile școlare vizate se numără Colegiul Național „Traian Doda”, Colegiul Național „C.D. Loga” și Seminarul Teologic Ortodox „Episcop Ioan Popasu”.
Conform deciziei, elevii care s-au calificat la olimpiadele naționale vor primi premii cuprinse între 500 și 1.500 de lei, în funcție de locul obținut. Pe de altă parte, profesorii vor fi recompensați cu câte 500 de lei per persoană. De asemenea, elevii care au obținut nota 10 la examenul de capacitate vor beneficia de un premiu special de 1.000 de lei.
Primarul Felix Borcean și-a exprimat entuziasmul față de această inițiativă, subliniind importanța recunoașterii meritelor elevilor și profesorilor: „Elevii și profesorii merită aprecierea noastră, de aceea propun să-i premiem pentru performanțele obținute la olimpiadele naționale școlare. Ca profesor, întotdeauna îmi doresc să avem cât mai mulți premianți, cât mai mulți elevi merituoși care să facă cinste Caransebeșului, chiar dacă asta pentru noi, ca Primărie, înseamnă un fond mai mare de premiere. Nu e nicio problemă, ne descurcăm și am fi bucuroși să avem cât mai multe performanțe de premiat în fiecare an”, a declarat edilul.
Premierea elevilor și profesorilor va avea loc, cel mai probabil, într-o ceremonie festivă organizată la începutul lunii octombrie, cu ocazia Zilei Educației, așa cum s-a procedat și în anii anteriori. Evenimentul va aduce în prim-plan eforturile și realizările tinerilor care au demonstrat excelență în educație, consolidând astfel prestigiul orașului Caransebeș.