Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, a adus în prim plan o problemă veche a Timișoarei, și anume amplasarea Penitenciarului în zona centrală a orașului. Simonis solicită mutarea penitenciarului din actuala locație, care datează din 1907 și nu mai corespunde normelor în vigoare. El propune ca penitenciarul să fie relocat în zona Solventul, unde instituția deține un teren disponibil. Simonis cere Ministerului Justiției și Administrației Naționale a Penitenciarelor să găsească cea mai bună și rapidă soluție pentru construirea unui nou penitenciar cu o capacitate de 1000 de locuri.
„Timișoara este singurul oraș din România în care penitenciarul este amplasat în zona centrală, iar acest lucru trebuie să se schimbe cât mai repede cu putință. Zona în care se află Penitenciarul Timișoara este într-o continuă dezvoltare, aici aflându-se centre comerciale, două facultăți, sală de sport sau clădiri de birouri. Ținând cont de ritmul accelerat de creștere a investițiilor, este imperios necesar ca penitenciarul să fie relocat, iar terenul pe care se află să fie exploatat de administrația locală la adevărata lui valoare. În acest sens, fac un apel la Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, și la directorul general al ANP, Dan Halchin, să identifice soluții pentru ridicarea unui nou penitenciar la Timișoara. De asemenea, sunt dispus să ofer tot sprijinul pentru obținerea fondurilor necesare construirii viitorului penitenciar”, a declarat Alfred Simonis.