Numărul total de prosumatori din România la sfârșitul lunii octombrie 2023 a fost de 101.605, cu o putere instalată totală de 1.298 MW, conform datelor publicate de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).
Județele Ilfov, Timiș și Arad se află în topul județelor cu cel mai mare număr de prosumatori. În județul Ilfov există 8.128 de prosumatori cu o putere instalată totală de 103,23 MW, fiind singurul județ unde capacitatea instalată depășește 100 MW. Județele Timiș și Arad urmează în clasament, cu 5.674 de prosumatori și 74,34 MW în Timiș, respectiv 4.024 de prosumatori și 45,99 MW în Arad.
Capacitatea instalată a prosumatorilor s-a triplat în ultimul an, ajungând la 1.298 MW în octombrie 2023, față de 478 MW la începutul anului trecut.