Două grupuri din Alba, alcătuite din 49 și, respectiv, 28 de persoane, se pregătesc să se întoarcă acasă după un pelerinaj în Israel. Costurile repatrierii vor fi suportate de către Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia, în semn de sprijin și implicare în confortul spiritual și material al credincioșilor săi.
Într-un gest de responsabilitate față de comunitatea credincioșilor, Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia a decis să asigure suportul financiar pentru repatrierea celor două grupuri din Alba care au mers în pelerinaj în Țara Sfântă.
Grupurile din Alba urmează să plece spre țară cu avionul de pe aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv, în cursul nopții de duminică spre luni și luni.



