În Caraș-Severin au început lucrările de pregătire pentru montarea sistemului de energie plutitor de 1.000 kW. Proiectul numit „Grebla Lake – Floating Solar Power Plant” este realizat de TMK Hydroenergy Power în parteneriat cu Innovation Norway și vizează valorificarea unei suprafețe de aproximativ 3 hectare a lacului Grebla din cartierul Lend.
Sistemul fotovoltaic este format din 1.820 de panouri cu o putere de 55 W fiecare și are ca scop generarea a peste 1 milion kW/an. Panourile, flotoarele și echipamentele au fost deja livrate, iar în următoarele săptămâni se va realiza montarea și integrarea sistemului.
Energia produsă va acoperi parțial consumul intern de energie electrică al companiei și va contribui la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu peste 332,622 t CO2 pe an. Valoarea investiției este de 1,36 milioane Euro, iar TMK Hydroenergy Power a primit un grant de la Innovation Norway pentru a acoperi o parte din cheltuieli.
Directorul companiei, Ciprian Dragomir, a menționat că proiectul a ținut cont de aspectele legate de protejarea monumentelor istorice din zonă și că se vor lua măsuri pentru expertizarea unor apeducte care intră în această categorie.



