Universitatea Politehnica Timișoara va efectua ample lucrări de modernizare la bazele sale sportive. Stadionul Știința, inaugurat în 1928, va fi reabilitat complet, cu facilități moderne pentru sportivi și spectatori. Proiectul de modernizare, în valoare de 10 milioane de euro, va include construcția unei tribune cu o capacitate de 1.500 de locuri, o parcare etajată de 200 de locuri, terenuri de minifotbal, vestiare, sală de conferințe, cabinet medical și o cafenea cu terasă. Durata lucrărilor este estimată la maxim 36 de luni.
De asemenea, Baza sportivă nr. 2 a universității va fi modernizată, cu lucrări care vizează bazinul de înot interior, terenurile sintetice și terenul cu gazon natural, precum și terenurile de tenis și împrejmuirea. Aceste lucrări vor include refacerea instalațiilor, hidroizolației și finisajelor interioare, precum și înlocuirea covorului sintetic și trasarea marcajelor.
În ceea ce privește Sala Polivalentă, indicatorii tehnico-economici au fost actualizați și urmează să fie trimiși la Ministerul Educației pentru aprobare. În prima jumătate a acestui an vor fi organizate licitații pentru lucrările care au mai rămas de executat, inclusiv finisaje și amenajări interioare, finalizarea instalațiilor interioare și exterioare și amenajările exterioare, care vor include zone verzi, spații de parcare și edilitare aferente.



