Românii care își petrec vacanța în afara țării, dar și cei care se întorc din concediu la locurile de muncă din străinătate au de așteptat mai mult de o oră la punctul de trecere a frontierei Nădlac II. Pentru a reduce timpul de așteptare, autoritățile au fost nevoite să suplimenteze arterele de ieșire din țară cu încă două benzi de pe sensul de intrare.
Potrivit Poliției de Frontieră, la Nădlac II se așteaptă pentru controlul documentelor peste 70 de minute, în timp ce la Turnu timpii de așteptare ajung la 60 de minute.
Mai puțin solicitate sunt punctele Nădlac I – 40 de minute – și Vărșand unde nu se stă mai mult de 10 minute.
„Ne aflăm în plin sezon estival când mulți cetățeni își petrec concediile în afara țării, astfel că în momentul de față se înregistrează timpi de așteptare ușor crescuți în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Autostradă. În acest sens, pentru fluidizarea traficului, Poliția de Frontieră a dispus măsura suplimentării arterelor de control și a personalului aflat la controlul documentelor. Astfel, în PTF Nădlac II pe 12 artere pe sensul de ieșire din țară, la capacitate extinsă, dintre acestea două fiind pe contrasens, adică artere pentru intrare utilizate temporar pentru fluidizare pentru ieșirea din țară. La granița cu Ungaria, controlul se derulează în comun, Poliția de Frontieră Română ține permanent legătura cu autoritățile de frontieră din țara vecină pentru dispunerea unor măsuri comune de fluidizare a traficului. Pentru evitarea supraaglomerării unor puncte de trecere a frontierei, precum Nădlac II, care este preferat de majoritatea persoanelor, recomandăm tranzitarea tuturor celor 12 puncte de trecere deschise în regim internațional la granița cu Ungaria și consultarea aplicației trafic online disponibilă pe pagina de internet a Poliției de Frontieră, unde se pot vedea timpii de așteptare din punctele de trecere”, a precizat purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad, inspector de poliție Andrei Dincă.



