Asociația Forța Fermierilor (AFF) a solicitat în cadrul celei de-a doua reuniuni a Comitetului de Monitorizare ca toți tinerii fermieri să aibă acces la finanțarea cu fonduri europene, oferind astfel oportunități egale pentru dezvoltarea afacerilor din acest domeniu.
Președintele AFF, domnul Vlad Macovei, a evidențiat importanța sprijinului financiar european pentru tinerii fermieri și a punctat necesitatea unei implicații decisive din partea decidenților de la nivelul Ministerului Agriculturii.
În condițiile în care România dispune de o resursă umană valoroasă și dinamică, reprezentată de tinerii înzestrați cu pasiune și dorință de a se implica în agricultură, este esențial ca aceștia să aibă șansa de a-și transforma aspirațiile în realitate. Accesul la finanțare reprezintă unul dintre obstacolele majore cu care se confruntă tinerii fermieri în drumul lor spre succes.
Sprijinul financiar european reprezintă nu doar o oportunitate pentru tinerii agricultori, dar și un catalizator pentru dezvoltarea întregului sector agricol. Investițiile în infrastructură, tehnologie și dezvoltarea resurselor umane din acest domeniu au un impact direct asupra creșterii productivității și eficienței, generând în final o creștere economică sustenabilă.
Cu toate acestea, în prezent există inegalități în ceea ce privește accesul la finanțare europeană pentru tinerii fermieri. AFF consideră că este necesar ca decidenții de la nivelul Ministerului Agriculturii să acționeze prompt și eficient pentru a înlătura aceste obstacole și a permite tuturor celor dornici să demareze sau să dezvolte afaceri agricole să beneficieze de resursele disponibile.
Organizația a cerut și ca decidenții de la nivelul Ministerului Agriculturii să se asigure că se alocă toate sumele disponibile, astfel încă să nu mai rămână mii de fermieri cu proiecte eligibile, dar fără finanțare.



