Locuitorii municipiului Orăștie și ai localităților din jur beneficiază de servicii medicale mai bune datorită investițiilor realizate prin Programul Operațional Regional 2014-2020.
Aici a fost modernizat Ambulatoriul Integrat de specialitate al Spitalului Municipal, ceea ce permite lărgirea gamei serviciilor medicale şi ridicarea nivelului calitativ al acestora, pentru populaţia din regiune.

„Prin proiectul în valoare de 10 milioane de lei (9,9 milioane – fonduri nerambursabile), aici au ajuns echipamente de ultimă generație, ceea ce face ca un număr considerabil de pacienți să nu mai fie nevoiți să meargă în alte orașe pentru consultații elaborate sau tratament”, precizează ADR Vest.
