Reprezentanții Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) din Timiș au susținut joi o conferință de presă în fața Prefecturii pentru a atrage atenția asupra crizei generate de focarul de pestă a micilor rumegătoare din localitățile Jamu Mare și Clopodia. Aceasta vine pe fundalul tensiunilor crescânde dintre ciobanii din zonă și autorități, în urma măsurilor de sacrificare a animalelor suspecte de infectare.
Înainte de conferință, Mihai Negoescu, coordonatorul AUR Timiș, și deputatul Ciprian Titi Stoica, au discutat situația cu prefectul Mihai Ritivoiu și dr. Flavius Nicoară, directorul Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Timiș. La discuții au participat și alți membri ai comitetului de combatere a bolilor din județ.
Una dintre vocile cele mai puternice ale ciobanilor afectați este Ionuț Kurkușan, care refuză să respecte ordinul de sacrificare a turmei sale, argumentând că animalele sale sunt sănătoase. Această poziție a fost susținută și amplificată de deputatul Ciprian Titi Stoica, care a transmis mesajele ciobanilor în cadrul conferinței.
„Ciobanii nu au încredere în autorități. Sistemul e corupt, iar oamenii nu mai cred în declarațiile oficiale”, a afirmat Stoica, explicând că situația a escaladat din cauza lipsei de încredere între fermieri și stat, provocată de ani de zile de promisiuni nerespectate și o politizare excesivă a instituțiilor publice.