Șeful județului Caraș-Severin a vorbit despre delapidări de milioane și sume importante de bani puse sub sechestru care nu au fost recuperate la timp de Consiliul Județean, ceea ce a dus la prescrierea faptelor. Ultimul control desfășurat sub coordonarea Prefecturii a scos la iveală nereguli în centrele pentru vârstnici, iar prefectul a promis că va avea o discuție serioasă cu președintele Consiliului Județean și cu directorul executiv al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului. În centrele de asistență socială din județ au avut loc delapidări, sechestre puse pe sume de bani care nu au fost recuperate la timp și furt de alimente, detergenți și obiecte venite din donații. Unele plângeri penale inițiate în trecut au fost închise pe motiv că banii au fost aduși înapoi. În urma controlului recent, au fost date câteva amenzi, iar conducerea centrului va fi schimbată în cazul în care neregulile nu au fost remediate.
Add A Comment



