Începând de astăzi, microîntreprinderile din Regiunea Vest pot depune proiecte în cadrul a două apeluri în valoare totală de 36 de milioane de euro. Aceste apeluri sunt dedicate microîntreprinderilor din domeniul producției și al serviciilor și au termen limită de depunere 1 decembrie 2023.
Pentru microîntreprinderile din domeniul producției, bugetul total este de 26,33 milioane de euro, iar valoarea finanțării nerambursabile variază între 30.000 și 200.000 de euro. Pentru microîntreprinderile din domeniul serviciilor, bugetul este de 10 milioane de euro, iar valoarea finanțării nerambursabile variază între 30.000 și 120.000 de euro.
Ambele apeluri se adresează microîntreprinderilor cu sediul social în Regiunea Vest, iar proiectele trebuie implementate în mediul urban sau în stațiunile turistice atestate din regiune.
Contribuția solicitantului la finanțarea investiției variază în funcție de județul în care se implementează proiectul, fiind de minim 10% în județele Hunedoara și Caraș-Severin, minim 17% în județul Arad și minim 24% în județul Timiș.
Proiectele eligibile vor fi contractate în ordinea punctajului obținut în etapa de evaluare tehnică și financiară, nu în ordinea depunerii.
Perioada de depunere a proiectelor se încheie în 1 decembrie 2023, ora 08:00. Situația proiectelor depuse va fi actualizată permanent și poate fi consultată online.



