Primarul Felix Borcean din Caransebeș a semnat recent un contract de finanțare pentru proiectul „Sistem integrat de mobilitate urbană durabilă în Municipiul Caransebeș – amenajarea pistelor pentru biciclete, modernizarea și optimizarea rețelei de transport în comun și a infrastructurii conexe”, evaluat la suma de aproape 8,8 milioane de euro.
Proiectul va fi finanţat în cadrul Programului Regional Vest 2021 – 2027 şi presupune realizarea a 23,53 km piste pentru biciclete, reabilitarea sau amenajarea fr noi alei pietonale , mai exact 11 km de trotuar și 300 mp spații verzi noi, achiziționarea a două microbuze electrice și un autobuz electric. De asemenea, vor fi amenajate două stații de încărcare rapidă pentru vehiculele electrice, precum şi noi stații de transport public.
Perioada de implementare este de 29 de luni, fiind prevăzute intervenții în mai multe zone ale municipiului: Parcul Teiuș – Cartierul Pipirig; Zona marilor magazine (Cartier Pipirig) – Cartierul Balta Sărată; Str. Muntele Mic – Parcul Teiuș; Str. General Moise Groza – zona pietonală centrală (zona marilor magazine) – Parc Primărie – str. Traian Doda.
Obiectivul proiectului îl reprezintă îmbunătățirea infrastructurii nemotorizate de transport şi asigurarea unui serviciu eficient de transport public, cu scopul reducerii deplasărilor cu mașinile personale și a poluării.