Administrația condusă de edilul Gheorghe Roma a scos la licitație serviciile de proiectare și execuție a unui complex parc fotovoltaic în comuna Slatina Timiș. Proiectul, în valoare de aproximativ 2,3 milioane de lei, are ca obiectiv crearea de noi capacități de producție de energie electrică din surse regenerabile, necesare acoperirii consumului propriu.
Conform caietului de sarcini, se propune utilizarea de panouri solare cu celule monocristaline de înaltă eficiență, cu o putere de 400 Wp și un randament de 21,1%. De asemenea, se vor utiliza invertoare trifazate de până la 100kW, cu o eficiență de până la 98,6%. Implementarea proiectului constă în realizarea a 11 instalații fotovoltaice distincte în cele patru localități ale comunei.
În centrul comunei Slatina Timiș vor fi amplasate 6 instalații pe clădiri (Primărie, Școală, Bază Sportivă, Grădiniță, Clădire persoane vârstnice, Cămin cultural) și una la sol, pentru iluminatul public. În Ilova vor fi amplasate 2 instalații (Școală, Cămin cultural), iar în Sadova Nouă și Sadova Veche câte una pentru fiecare cămin cultural.
Proiectul va fi finanțat din fonduri europene, bugetul de stat și bugetul local.



