Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara” trece printr-un amplu proces de modernizare, reabilitare şi eficientizare energetică, cu ajutorul fondurilor europene.
Mai multe intervenții asupra clădirii principale a spitalului sunt în plină desfăşurare: de la termoizolare și hidroizolare, până la înlocuirea instalațiilor electrice, termice și sanitare; precum și amenajarea instalațiilor de detecție și stingere a incendiilor. Proiectul prevede, de asemenea, lucrări la centrala termică, bazinul de retenție, precum și montarea de panouri fotovoltaice.
Valoarea totală a proiectului se ridică la peste 23 de milioane de lei, din care aproape 20 de milioane sunt fonduri nerambursabile.
Etapa 1 a proiectului a fost finanțată prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 3 – Sprijinirea tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de carbon. Etapa 2 va fi finanțată prin Programul Regional Vest 2021-2027. Beneficiarul proiectului este Primăria Hunedoara.