Lucrările au loc în mai multe zone din capitala Banatului Montan, la noua infrastructură de rulare, dar și la stațiile de tramvai, spațiile publice, zonele pietonale și pistele pentru bicicliști, în timp ce primele tramvaie achiziționate prin Programul Operațional Regional 2014-2020 sunt testate pe liniile proaspăt reabilitate.
Peste 280 de milioane de lei sunt investiți în două proiecte ce urmăresc „modernizarea transportului public electric și amenajarea infrastructurii de transport nemotorizat” și un al treilea ce are drept scop „înnoirea parcului de material rulant al operatorului de transport, inclusiv implementarea Sistemului automat de taxare, a Sistemului de management al flotei si crearea Sistemului de informare dinamică a călătorilor în stații și în vehicule”.

Investițiile vor merge și către un depou, o hală de garare, spații administrative și de mentenanță/reparații, realizarea de spații verzi, măsuri de semnalizare, accesibilitate și siguranță rutieră adecvată circulației tuturor categoriilor de participanți la trafic.
Odată cu aceste proiecte, Reșița va avea benzi unice pentru toate tipurile de transport în comun, stații unice pentru tramvai/autobuz, stații de închiriere cu sistem automat a bicicletelor.

La finalul implementării acestor proiecte, 77% din populația Reșiței va locui la mai puțin de 5 minute de mers pe jos față de o stație de tramvai sau autobuz!
Cele trei proiecte majore au ca beneficiar Primaria Reșița și sunt implementate prin Axa prioritară 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile.



