Programul Investalim a fost salutat ca un real succes în finanțarea investițiilor din sectorul de procesare agroalimentar. Ministrul Agriculturii, Florin…
Ești în secțiunea: Prima pagina
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a făcut recent un anunț deosebit de important în ceea ce privește extinderea spațiului Schengen cu…
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat condițiile privind accesarea fondurile europene disponibile prin Planul Național de Redresare și Reziliență…
Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa şi Spitalul de Psihiatrie „Dr. Slavoljub Bakalović“ din Vîrșeț vor primi o finanţare în valoare…
Recent, o nouă propunere legislativă a fost adusă în atenția publicului, având ca obiectiv obligarea aleșilor locali de a-și face…
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat Ghidul final aferent domeniului de intervenție DR-26 „Înființarea sistemelor de irigații”. DR 26…
Deputatul social-democrat din Caraș-Severin a anunțat că s-au obținut fonduri în valoare de 3,5 milioane de lei pentru reabilitarea Spitalului…
Veste bună pentru bugetari: reprezentanții Guvernului au anunțat că anul 2024 vine cu încă trei zile libere, care se adaugă…
Începând de joi, 20 decembrie, antreprenorii din județul Hunedoara pot depune proiecte pentru apelul „Dezvoltarea întreprinderilor și a antreprenoriatului” –…
Guvernul României a aprobat, prin Memorandum, creșterea alocării bugetare cu peste 250 de milioane de euro pentru apelul de proiecte…








