Primăria din Caransebeș are în plan construirea a trei noi locuri de joacă destinate copiilor. Consilierii locali au aprobat studiile de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru cele trei locații, care vor fi amplasate în zona Nord, în Valea Cenchii și la Jupa.
Estimările indică faptul că investițiile vor avea valori de peste 618.000 de lei în zona Nord, 834.000 de lei la Jupa și 882.000 de lei în Valea Cenchii.
Primarul Felix Borcean a declarat că acestea sunt prețurile propuse și că se va organiza o licitație pentru alegerea celei mai avantajoase oferte. Consilierul Dragoș Curelea și-a exprimat îngrijorare cu privire la aceste valori, iar primarul l-a invitat să vadă locul de joacă din Pipirig, unde prețul a fost foarte mic în comparație cu alte proiecte similare din Reșița. }n final, proiectele pentru cele trei locații au primit aprobarea consilierilor locali.