Primăria Reşiţa a demarat săptămâna trecută un proiect amplu de reabilitare termică a patru clădiri rezidențiale multifamiliale, în cadrul căruia va fi realizată izolarea termică a elementelor de anvelopă. Aceste clădiri se află pe Aleea Țarcului nr.1 (scările A, B, C), Aleea Trei Ape (scările 1, 2, 3), Bulevardul Republicii nr. 2A (scările 1, 2, 3, 4) și Bulevardul Republicii nr. 4 (scările 1, 2, 3, 4, 5, 6). Valoarea totală a lucrărilor pentru cele patru loturi se ridică la 39,3 milioane de lei și beneficiază de finanțare din Planul Național de Redresare și Reziliență, Runda 2, Componenta C5 „Valul Renovării“.
Principalele intervenții constau în izolarea termică a fațadelor și înlocuirea tâmplăriei exterioare existente cu tâmplărie termoizolantă, în scopul îmbunătățirii performanței energetice a clădirilor. De asemenea, se va monta o tâmplărie dotată cu dispozitive pentru aerisirea controlată a spațiilor ocupate și prevenirea condensului pe elementele de anvelopă. Soluția tehnică propusă implică montarea de sisteme compozite de izolare termică cu grosimi de 15 cm (vată minerală bazaltică) pentru fațade și 20 cm pentru acoperișurile tip terasă. În plus, se va reabilita instalațiile de iluminat aferente părților comune, înlocuindu-le cu unele moderne și eficiente energetic. De asemenea, vor fi instalate panouri fotovoltaice pe casele lifturilor pentru a asigura alimentarea cu energie electrică a iluminatului din casa scării și a consumatorilor din spațiile comune.
Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 30 iulie pentru loturile situate pe Aleea Țarcului și Trei Ape, respectiv 19 august pentru cele de pe Bulevardul Republicii. Acest proiect de reabilitare termică reprezintă un pas important în direcția eficienței energetice și a îmbunătățirii condițiilor de locuit pentru locuitorii din Reșița.