Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a virat sume în valoare totală de aproape 31 de milioane de lei pentru decontarea facturilor la 42 de obiective de investiții din 28 de unități administrativ-teritoriale (UAT-uri) din județul Caraș-Severin.
Din această sumă, aproximativ 26,4 milioane de lei au fost alocate pentru decontarea facturilor la 27 de obiective finanțate prin etapele I și II ale Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL). Cea mai mare sumă, în valoare de 7,1 milioane de lei, a fost destinată localității Cornereva. Alte sume semnificative au fost alocate Consiliului Județean (5 milioane de lei), localităților Văliug (2,1 milioane de lei), Carașova (2,1 milioane de lei pentru 2 proiecte), Bozovici (1,6 milioane de lei) și Bocșa.
Suma de 1,093 milioane de lei a fost virată pentru decontarea unor lucrări la 9 obiective din 7 UAT-uri, finanțate prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Din această sumă, 559.839 lei au fost alocate pentru două proiecte din Reșița, 166.600 lei pentru două proiecte din Oravița, 130.900 lei pentru Carașova, 101.150 lei pentru Băile Herculane, 59.500 lei pentru Constantin Daicoviciu, 46.410 lei pentru Socol și 29.000 lei pentru Răcășdia.
De asemenea, au fost virate alte 3,1 milioane de lei pentru decontarea facturilor la 6 obiective finanțate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Cea mai mare sumă, în valoare de 1,2 milioane de lei, a fost virată către UAT Răcășdia, iar sumele mai mici au fost alocate localităților Eftimie Murgu, Cornea, Iablanița (464.100 lei fiecare), Ciclova Română (403.851 lei) și Sasca Montană (129.950 lei).
În plus, în această săptămână au fost semnate trei noi contracte în valoare totală de 20,7 milioane de lei pentru proiecte finanțate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Aceste contracte vizează modernizarea străzilor din Sacu (10,9 milioane de lei), reabilitarea și modernizarea străzilor din Liubcova, UAT Berzasca (5,8 milioane de lei) și reabilitarea aleilor pietonale și rigolelor din Glimboca (4 milioane de lei).