Autor: PIM

Universitatea de Vest din Timișoara rămâne dedicată promovării educației incluzive și sprijinirii elevilor talentați, indiferent de mediul din care provin. Această inițiativă ilustrează angajamentul universității pentru o societate mai echitabilă și pentru dezvoltarea viitoarei generații de lideri și cetățeni conștienți. Sâmbătă, 14 octombrie 2023, a debutat programul „UVT pentru elevi”, o inițiativă care are ca scop principal sprijinirea elevilor talentați din ciclul gimnazial, proveniți din medii sociale vulnerabile, în vederea unei mai bune integrări educaționale și sociale. Aceștia vor avea oportunitatea de a participa la activități educative, culturale și recreative, ce vor fi desfășurate la sediul universității. Evenimentul inaugural, intitulat…

Read More

Regiunea de Dezvoltare Vest se bucură de o nouă oportunitate pentru dezvoltarea și extinderea afacerilor.Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest a lansat în consultare publică Ghidul solicitantului de finanțare pentru apelul de proiecte nr. PRV/1.3B/1 aferent Intervenției Regionale 1.3.B Sprijin pentru IMM-uri în cadrul PR Vest. În cadrul acestui program, microîntreprinderile și firmele mici și mijlocii (IMM-uri) din cele 4 județe ale acestei regiuni pot accesa granturi consistente, care să susțină investiții în diverse domenii de producție și servicii. De la hoteluri și cabinete medicale până la făbricuțe de confecții sau service-uri și spălătorii auto, această schemă de finanțare aduce o veste excelentă pentru…

Read More

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale anunță lansarea sesiunii de primire a cererilor de finanțare pentru proiectele de creare sau modernizare a infrastructurii de acces agricole și a infrastructurii rutiere de bază din spațiul rural, precum și pentru instalarea tinerilor fermieri. Aceste linii de finanțare fac parte din intervențiile DR 27 – Crearea/ modernizarea infrastructurii de acces agricole, pentru DR 28 – Crearea/ modernizarea infrastructurii rutiere de bază din spațiul rural, precum și pentru DR 30 – Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri, din cadrul Planului Strategic pentru Politica Agricolă Comună 2023 – 2027 (PS PAC 2027). Potențialii beneficiari pot depunere cererile de finanțare începând…

Read More

Cel mai important eveniment din domeniul digitalizării va avea loc în acest weekend la. Tech Day Arad este o conferință organizată de către Asociația „Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România” și Blocul Național Sindical, care aduce la un loc profesioniști din diferite sectoare pentru a explora oportunitățile și provocările digitalizării în lumea afacerilor. Pe parcursul zilei de sâmbătă, 15 octombrie, participanții vor avea ocazia să se implice în discuții interactive și sesiuni de învățare în cadrul a patru module tematice principale: Transformarea digitală în mediul de afaceri, Marketing și vânzări online, Securitatea digitală și Leadership în era digitală. Prezentările și workshop-urile…

Read More

AFI Europe, unul dintre cei mai importanți dezvoltatori imobiliari de pe piața europeană, își extinde prezența în România prin deschiderea primului său parc de retail din țară. Situat în inima Aradului și inaugurat pe data de 1 noiembrie, la ora 18:00, AFI Arad este destinat să ofere o experiență unică de cumpărături și divertisment, cu o gamă largă de branduri de top și facilități moderne. Prin includerea unor branduri renumite la nivel internațional, cum ar fi Carrefour, Media Galaxy, Starbucks, Carturești, Decathlon, Half Price, CCC, Freesnapf, DM și Smyk, AFI Arad devine un hub comercial atractiv pentru comunitatea locală și…

Read More

În ultimii ani, în România, s-a pus un accent deosebit pe sprijinirea copiilor din familii vulnerabile, pentru a le oferi șanse egale în ceea ce privește accesul la educație. O inițiativă crucială în acest sens este implementarea Programului Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027, prin care se acordă tichete educaționale pentru acești copii. Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027 are ca obiectiv asigurarea unei educații de calitate pentru copiii aflați în situații vulnerabile și promovarea incluziunii sociale. Acesta se concentrează nu doar pe sprijin financiar pentru plata materialelor școlare, ci și pe furnizarea unor servicii educaționale adecvate, adaptate nevoilor specifice ale…

Read More

Proiectul prin care Piața Victoriei va fi transformată într-un spațiu public modern, cu un design unitar și amenajări peisagistice de calitate are un câștigător. După evaluarea a 30 de propuneri, juriul format din experți independenți din patru țări a decis că echipa care se va ocupa de reamenajarea celei mai importante zone a orașului Timișoara este COMPETITION TEAM, alcătuită din două entități juridice principale, STUDIO ARCA SRL și PRODID SRL. Reamenajarea Pieței Victoriei este un proiect deosebit de important pentru Timișoara, având în vedere istoria și semnificația sa. Piața Victoriei face parte dintr-un traseu central care include și Piața Libertății…

Read More

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a adus vești bune pentru fermierii din România, anunțând începerea Campaniei de autorizare a plăților în avans aferentă Cererilor de plată depuse în anul 2023. Această inițiativă, conform Regulamentelor (UE): Nr.1508 din 20 iulie 2023 de derogare, demonstrează eforturile constante ale APIA de a sprijini sectorul agricol și de a asigura stabilitatea veniturilor agricultorilor. Începând cu data de 16 octombrie 2023, toți fermierii care au depus Cereri de plată pentru anul curent pot beneficia de plăți anticipate. Acest lucru va contribui la reducerea presiunii financiare și la sporirea capacitatii acestora de a…

Read More

Asociația pentru Promovarea Timișoarei și Mastercard România au încheiat recent un protocol de colaborare pentru a stimula turismul în orașul de pe Bega în anii următori. Obiectivul acestui parteneriat este de a asigura un flux continuu de turiști către Timișoara, folosind analize de date și expertiza tehnologică furnizate de Mastercard. Pe parcursul acestui proiect, Mastercard va punela dispoziție Asociației pentru Promovarea Timișoarei analize de date și consultanță tehnică pentru a dezvolta campanii și programe care să atragă un număr mai mare de turiști în oraș. De asemenea, la finalul acestui an, cele două organizații vor derula o campanie de marketing…

Read More

China a emis oficial prima certificare din lume pentru un taxi zburător autonom și electric, marcând un potențial pas important spre autorizarea exploatării comerciale a acestor vehicule în întreaga țară. Această certificare, cunoscută sub numele de „certificat tipizat”, atestă siguranța și navigabilitatea acestui vehicul, și a fost emisă pentru o aeronavă construită de către compania chineză EHang, un lider mondial în creștere în domeniul mobilității aeriene urbane. EHang a dezvoltat prima „Aeronavă electrică cu decolare și aterizare verticală” (eVTOL) din lume care a obținut această certificare. Potrivit companiei, autoritatea chineză pentru aviația civilă (CAAC) a emis certificatul tipizat pentru sistemul…

Read More