Autor: MP

După ce în ultimele zile a circulat pe reţelele de socializare o listă cu peste 70 de radare fixe care ar urma să fie amplasate pe șoselele din România, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) vine cu precizări care să îi liniştească pe şoferi. Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR, a dezvăluit că această listă este complet falsă. „Este un fake news. Lista aceea este cea a camerelor pentru rovinietă, care nu au nicio legătură cu proiectul e-SIGUR, pentru că acesta presupune cu totul altfel de camere, alte softuri, este cu totul altceva”, a declarat acesta. Compania…

Read More

Cazarma Pompierilor din cartierul Iosefin, actualul sediul al Detaşamentului 2 de Pompieri Timişoara, va fi reabilitată cu bani europeni. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Banat” al judeţului Timiş a anunţat că fost semnat ordinul de începere a lucrărilor, iar amplasamentul a fost predat către constructor. Clădirea, monument istoric, este unul dintre simbolurile orașului Timișoara, fiind construită la începutul secolului XX, când turnul de veghe domina întreaga zonă de vest a urbei. “Detașamentul 2 de Pompieri din Timișoara este una dintre structurile reprezentative la nivel național pentru specificul, misiunile și valorile serviciilor de urgență profesioniste, iar corpul de clădiri în care…

Read More

Regiunea Vest a reușit să atragă cu peste 40% mai mulți bani decât îi fusese alocat inițial prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Asta înseamnă că, prin programul gestionat de ADR Vest, în regiune au fost investiți peste 920 de milioane de euro, adică cu aproape 280 de milioane de euro peste suma atribuită inițial regiunii (643,65 milioane de euro). Până în 29 februarie, termenul final până la care beneficiarii au putut depune cereri de rambursare, rata de absorbție a atins astfel pragul de aproape 143%. În total, s-au făcut investiții în 874 de proiecte din regiune. Județul Timiș a atras …

Read More

Municipiul Deva, un loc încărcat de istorie, are toate șansele să devină un oraș în care turiștii să își dorească să petreacă cât mai multe zile. Administrația publică locală, împreună cu membrii Asociației pentru promovarea turismului din Deva și Regiune, DEVA 360, vor demara o serie de campanii de promovare: tururi ghidate pe Cetatea Devei, în centrul istoric, la bisericile din oraș, patru dintre acestea fiind monumente istorice. „De asemenea, vom avea un circuit, un tur ce se va numi ,,History walk”, pe care îl vom promova și implementa. Un circuit pe care turiștii îl pot accesa la pas și…

Read More

Nouă creşă care se construieşe pe Calea Bogdăneștilor se apropie de finalizare. Potrivit Primăriei Timişoara, parterul clădirii este gata în proporție de 90%, iar acum se lucrează la etajul 2, unde vor fi amenajate bucătăria, spații pentru personal și alte spații administrative și tehnice. De asemenea, se lucrează și la implementarea sistemelor esențiale pentru siguranța și buna funcționare a creșei: sisteme de supraveghere, anti-efracție și de protecție împotriva incendiilor. Toate aceste sisteme vor contribui la crearea unui mediu sigur și confortabil pentru cei mici, oferind părinților și personalului un grad crescut de confort și încredere. Urmează efectuarea branșamentelor la rețelele…

Read More

Un accident rutier în care au fost implicate două autocamioane a avut loc în această dimineaţă între localitățile Armeniș și Teregova, pe DN6. DRDP Timișoara informează că începând cu ora 08.45 se circulă pe un singur sens, dirijat. Potrivit informațiilor primite de la Poliția Rutieră accidentul s-a produs la ora 05.30. În timp ce un bărbat de 44 de ani, cetățean bulgar, conducea un ansamblu de vehicule, din direcția Orșova către Caransebeș, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, într-o curbă periculoasă la stânga, intrând în coliziune frontală cu un ansamblu de vehicule condus de un alt cetățean…

Read More

Începând de astăzi, primăriile din mediul urban pot depune proiecte în cadrul apelului lansat prin Programul Regional Vest 2021-2027. Peste 130 de milioane de euro sunt disponibile pentru redarea spațiilor publice cetățenilor, prin investiții în: piețe și piațete publice, zone pietonale, zone de tip shared space, zone de promenadă, splaiuri etc; spațiile verzi existente – scuaruri, parcuri, grădini publice; spațiile verzi-albastre existente – malurile cursurilor de apă, canale, malurile lacurilor; spații și facilități pentru activități recreative, de mici dimensiuni, în cartierele rezidențiale/ zonele centrale/ istorice dens populate; reconversia în spații publice a unor areale/ terenuri degradate, abandonate, neutilizate sau cu…

Read More

În municipiul Reşiţa a început campania de colectare gratuită a DEEE-urilor (deșeuri electrice și electronice: aparate electrice, electronice și electrocasnice nefolositoare, vechi sau defecte). În cadrul campaniei care se desfăşoară până în data de 25 aprilie 2024, locuitorii municipiului Reșița au la dispoziție preluarea gratuită de la domiciliu, de la birou, sediu de firmă sau instituție publică a deșeurilor grele și voluminoase de echipamente electrice și electronice (ex: mașină de spălat, frigider etc). Pentru informații și programări online pentru preluarea DEEE cetăţenii interesaţi au la dispoziţie platforma www.colecteaza.ro sau numerele de telefon: 0751 302 119, luni-vineri între orele 09:00 –…

Read More

Între 4 și 9 aprilie iubitorii gimnasticii vor avea parte de un adevărat regal sportiv la Sala Sporturilor Constantin Jude, care va găzdui un eveniment de mare anvergură. Sub genericul Regalul Gimnasticii, se vor desfășura Campionatul International de Gimnastica Artistică Feminina “Rising Star,“ Campionatul National de Juniori și Selectia Echipei Nationale de Seniori. Va fi marcată astfel și importanța acestui an competițional pentru România, din perspectiva Jocurilor Olimpice, care vor avea loc în vară, la Paris. Sala Constantin Jude a fost aleasă ca gazdă tocmai prin prisma numelor și medaliaților pe care i-a lansat până acum, dintre care amintic doar…

Read More

Clădirea primului spital construit de la zero în ultimii 50 de ani a fost recepţionată luni, 11 martie la Timişoara. Noua Maternitate este o investiție pentru care s-au alocat 7,5 milioane euro din bugetul județului Timiș, proiect pentru care a fost gestionată o finanțare de 10 milioane euro din Fondul European de Dezvoltare Regională. „Ridicată de la piatră de temelie, noua maternitate din Timișoara va schimba modul în care este abordată nașterea. Punem la dispoziția medicilor și a familiilor toată infrastructura necesară poziționării noului născut în centrul atenției. Construirea clădirii, de la zero, nu a fost deloc ușoară, motiv pentru…

Read More