Consiliul Județean Timiș a anunțat lansarea pe platforma SEAP a licitației pentru desemnarea firmei care va gestiona lucrările de demolare a stadionului „Dan Păltinișanu”, una dintre cele mai cunoscute arene din România. Această inițiativă reprezintă un pas important în direcția modernizării infrastructurii sportive din județ, urmând ca pe locul vechiului stadion să fie ridicat unul nou, printr-un proiect finanțat de Compania Națională de Investiții (CNI) cu fonduri de la bugetul de stat.
Demersurile pentru demolarea stadionului „Dan Păltinișanu” au devenit posibile după obținerea Hotărârii de Guvern necesare pentru desființare și a Autorizației de desființare nr. 581 din 5 septembrie 2024, emisă de Primăria Timișoara. Președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, a subliniat importanța acestui proiect de anvergură pentru județ, subliniind că, deși discuțiile despre demolarea și reconstrucția stadionului au început încă din trecut, primele măsuri concrete au fost luate abia începând cu 2021.
„Ridicarea noului stadion este unul dintre obiectivele majore ale județului nostru și vreau să subliniez că, deși se discută de mai multă vreme, pași concreți administrativi s-au făcut doar începând cu 2021. Am reușit să depășim toate frânele puse proiectului, iar acum putem lansa licitația de demolare. Dacă, în final, este câștigător cetățeanul, atunci vom reuși”, a declarat Alin Nica.