Potrivit Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoar, stadiul lucrărilor la Varianta de Ocolire Arad Est a avansat la aproape 55%. La pasajul peste calea ferată, stadiul este de 80%, iar la podul peste Mureș – 63%.
„S-au realizat, în continuare, umpluturi la terasamente, inclusiv în zona unor viitoare intersecții, s-a așternut material pentru realizarea in situ a stratului de fundație superior din balast stabilizat cu lianți hidraulici, profilări pentru taluz, relocare utilități etc, iar la podul peste Mureș și la pasajul peste calea ferată au continuat lucrările de cofrare – armare – betonare, montare predale, trotuare”, transmite DRDP Timişoara.
Pe șantier sunt 100 de utilaje și echipamente și circa 130 de persoane (muncitori și TESA). Termenul de finalizare al contractului este ianuarie 2025.
Viitorul drum va asigura legătura între DN69 Arad-Timişoara şi DN7 Arad-Deva, dar şi racordarea la autostrada A1. La începutul acestui an, CNAIR a anunțat că a obținut o finanțare europeană de 268 milioane lei pentru construirea Centurii Arad Est, șosea cu o lungime de 11 kilometri care va închide inelul de centură între DN 7 și DN 69. Contractul a fost semnat cu PORR (Austria) pentru 308 milioane lei, iar Autorizația de Construire a fost emisă în octombrie 2023 cu o durată de 18 luni.