Expoziția „Brâncuși: surse românești și perspective universale” s-a deschis sâmbătă, 30 septembrie, la Timișoara. Biletele pot fi achiziționate de pe platforma brancusi-2023.info.
În primele zile de la deschidere, expoziția a atras deja peste 2000 de vizitatori . De asemenea, au fost vândute peste zece mii de bilete pentru perioada următoare.
“Aceste rezervări vizează, bineînțeles, și grupuri școlare, copii care se pregătesc cu clasele lor să vină să vadă această expoziție. Va fi o expoziție extraordinară care îi va îmbogăți, din punct de vedere al educației, pe acești copii și sperăm că ei vor rămâne mult timp de acum înainte cu tot ceea ce pot asimila din această expoziție vizavi de Constantin Bâncuși, vizavi de impactul său în creația europeană și vizavi de unicitatea creației sale care este remarcabilă și cunoscută la nivel mondial. Considerând unicitatea acestui eveniment, suntem convinși că aceste rezervări vor se vor multiplica”, a precizat Filip Petcu, directorul Muzeului Național de Artă din Timișoara.
Și Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș, a declarat că interesul pentru expoziție a fost mai mare decât se așteptau organizatorii. Nica a subliniat că expoziția este highlight-ul capitalei culturale și a exprimat bucuria că Timișoara face parte din acest proiect frumos.


