Sindicatele din sănătate afiliate la CNS Cartel ALFA Timiș au început să strângă semnături pentru declanșarea grevei generale, ca urmare a legii salarizării considerate discriminatorie. Acțiunea este motivată de scăderea puterii de cumpărare și nivelului de trai al salariaților din sănătate.
Federația Hipocrat a decis să se alăture mișcărilor de protest din sănătate și asistență socială și să inițieze procedurile de declanșare a grevei generale.
Sindicatele doresc o creștere salarială decentă și sunt nemulțumite de modul de dialogare cu factorii decidenți și de impactul social al legii salarizării în sectorul sanitar. Întreg personalul afiliat la Federația Hipocrat din România a demarat acțiunea de strângere de semnături pentru organizarea grevei generale.