Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” din Timișoara va primi 317 noi dispozitive și echipamente medicale în următoarele săptămâni, în cadrul unui amplu proiect de modernizare. Valoarea investiției se ridică la 23.725.178 lei, inclusiv TVA, dintre care 90% din fondurile necesare provin de la Ministerul Sănătății, iar restul de 10% este finanțat de Primăria Timișoara.
Managerul spitalului, prof. dr. Cristian Oancea, a subliniat importanța acestui proiect pentru unitatea medicală, care a cunoscut o transformare majoră în ultimii patru ani. „De aproape patru ani, am început o campanie de modernizare a Spitalului Victor Babeș. Din Cenușăreasa sistemului medical din Timișoara, am reușit încet să-l transformăm într-un spital modern, cu dotări de ultimă generație”, a declarat Oancea.
Printre echipamentele care vor ajunge în spital se numără ecografe, inclusiv un ecograf Doppler, echipamente de endoscopie, paturi și fotolii medicale, aparate destinate secției de chirurgie toracică, cum ar fi o nouă masă de operație, aparate EKG, polisomnograf și o varietate de sisteme de monitorizare și tratament pentru pacienți. De asemenea, spitalul va primi injectomate, infuzomate și sisteme de compresie pneumatică.
O parte din echipamente va fi utilizată pentru dotarea noii clădiri P+2 aflate în construcție în curtea spitalului. Deși lucrările la această clădire nu sunt finalizate, se preconizează că va fi gata până anul viitor.