Primul Spital Naţional de Copii pentru Cancer, Boli Grave şi Traumă construit din donaţii şi sponsorizări la inițiativa asociației „Dăruiște Viață”, a fost inaugurat, vineri seară, în curtea Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie”.
Cu fiecare cărămidă plasată în acest edificiu impresionant, s-a creat un refugiu pentru copiii care se confruntă cu provocări medicale dificile, dar şi o sursă de inspiraţie pentru cei care doresc să ofere acestora o şansă la un viitor mai bun.
Ceea ce face cu adevărat impresionant acest proiect este faptul că a fost în întregime finanţat de generozitatea donatorilor şi a sponsorilor. A fost o mobilizare excepţională a comunităţii, în care oamenii au înţeles importanţa de a avea un spital dedicat copiilor care se luptă cu boli grave. Fiecare donaţie a contat şi a adus această viziune la realitate.
„Astăzi cu emoţie spunem „noi am făcut un spital”. Un spital în care, pentru prima dată în România, un copil bolnav de cancer va putea fi tratat aşa cum orice părinte îşi doreşte. De mâine spunem „noi facem un campus medical”, pentru că avem nevoie să mutăm toate specialităţile Spitalului „Marie Curie” în spaţii noi, să construim spaţii de training, de cercetare, să facem un hotel pentru părinţi şi copii. Noi nu ne oprim aici, iar pe voi vă rugăm să ne susţineţi în continuare. Suntem 350.000 de oameni, suntem peste 8.000 de companii şi avem nevoie să rămânem împreună, să aducem alături de noi şi statul român în acest proiect de ţară”, a spus Carmen Uscatu, președința Asociației „Dăruiește viață”.