În cadrul unei videoconferințe organizate recent de Ministerul Sănătății cu direcțiile de sănătate publică ale județelor, una dintre temele discutate a fost cea a inițierii unor ședințe de lucru periodice cu managerii de spitale, pentru o mai bună colaborare la nivel județean, inclusiv cu instituțiile prefectului.
În acest context, Instituția Prefectului – Județul Caraș-Severin a organizat astăzi o întâlnire la care au participat managerii și directorii medicali ai celor cinci unități spitalicești din județ: Spitalul Județean de Urgență Reșița, Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș, Spitalul Orășenesc Moldova Nouă, Spitalul Orășenesc Oravița și Spitalul Orășenesc Oțelu Roșu.
În debutul ședinței, prefectul județului Caraș-Severin a subliniat că aceste întâlniri, care vor avea loc periodic, sunt o invitație la un dialog deschis între unitățile medicale, pe de o parte, și instituțiile publice, pe de altă parte, acestea din urmă având rolul de a sprijini spitalele astfel încât problemele cu care se confruntă și eventualele soluții de remediere a acestora să ajungă în atenția decidenților de la nivel local, județean sau central, după caz.
Un prim aspect sesizat de conducerile unităților sanitare este legat de aerieratele pe care le înregistrează, pentru care managerii au dat asigurări că se depun eforturi în vederea achitării acestora, astfel încât, ulterior, veniturile realizate să poată fi utilizate pentru investiții în infrastructură sau echipamente medicale.
Problemele cu care toate cele cinci spitale din județ se confruntă sunt, în mare măsură, aceleași: necesitatea suplimentării posturilor medicale, dar și pentru personalul auxiliar; infrastructura învechită care necesită modernizare și reabilitare, deși în ultima perioadă au mai fost făcute investiții în renovarea unor secții sau pentru achiziționarea de echipamente și aparatură, atât din fonduri guvernamentale, cât și europene; necesitatea îmbunătățirii și colaborării cu Serviciul Județean de Ambulanță; lipsa unor specializări, mai ales la spitalele orășenești; prioritizarea sănătății populației de către unitățile administrativ-teritoriale.
În încheierea ședinței, prefectul județului Caraș-Severin, Ioan Dragomir, a propus ca, pentru a fi mai interactive și pentru a facilita schimbul de idei și exemplele de bune practici, următoarele întâlniri să se desfășoare la fiecare spital în parte, pe rând, fiind convenit de toți cei prezenți ca în cursul lunii viitoare să se întâlnească la Spitalul Orășenesc Oravița.



